Mă iertați pentru întârziere, dar abia de curând mi-am dat seama cât de folositoare sunt borcanele într-o gospodărie. Pot fi utilizate într-o mulțime de combinații, așa că m-am gândit să vă arăt câteva idei de refolosire a lor.
Când am devenit studentă și m-am mutat în Cluj-Napoca, mama a început să-mi pună pachețele cu mâncare – așa cum probabil procedează majoritatea mamelor când le pleacă odreasla de-acasă. Plecam cu sacoșele pline de gem, compot, zacuscă, murături și alte grozăvii.
Și mereu, dar mereu, o auzeam pe mama rostind în urma mea: “Adu-mi borcanele înapoi când le golești, că-mi mai trebuie!”. Nu reușeam să înțeleg de ce tot insistă pe brocanele alea, ca atunci când dai cuiva bani cu împrumut și la final zici “dar să mi-i returnezi, că am nevoie de ei”.
Fast-forward la zilele noastre, în continuare înapoiez borcanele care vin pline și pleacă goale, dar între timp am căpătat și eu o mică fascinație pentru aceste obiecte. Sunt prietenoase cu mediul și reutilizabile, preferabile oricând comparativ cu plasticul. Și chiar dacă (momentan) nu prepar zacuscă, gem sau murături, să știți că tot le-am găsit întrebuințare.
1. Pe post de vază pentru flori
Și aici nu mă refer doar borcane, ci și la sticlele de vin. Eu le prefer transparente și doar curățate de etichetă atunci când pun florile în ele. Dar „pretențioșii” le pot vopsi și decora în fel și chip ca să obțină un aspect mai elegant.
Chiar și la nunta noastră am optat pentru borcane și sticle în loc de vaze: le-am vopsit cu spray auriu și le-am așezat pe mesele invitaților, iar în ele am pus flori de sezon. Am obținut astfel un decor foarte frumos ce s-a încadrat excelent în tematica de toamnă pe care ne-am propus-o.
2. Pentru stocarea lucrurilor mărunte
Aleg recipiente mai late, în care îmi încape mâna și pot scoate ușor obiectele stocate. De exemplu, într-un borcan păstrez ingrediente necesare pentru bucătărit: praf de copt, drojdie, arome, etc. Iar în altul țin sticluțele minuscule cu uleiuri esențiale.
Aș putea folosi o cutie, de pildă, însă știți de ce îmi place această metodă? Dacă învârt puțin borcanul (transparent fiind) pot să văd rapid toate obiectele pe care le conține!
3. Pentru a transporta mâncarea la job
Spuneți-mi și mie, care e cea mai sigură metodă de a transporta supa? Într-un borcan, desigur! La fel și cu salatele, sosurile sau preparatele cu o consistență lichidă. Toate merg în borcan!
Spre deosebire de caserolele din plastic, borcanele se curăță mult mai simplu. Iar în plus, fiind dintr-un material dur, oferă o mai mare stabilitate în geantă comparativ cu plasticul. Dacă îl pun în picioare așa rămâne, puțin probabil să se răstoarne pe drum.
4. Ca suport pentru pixuri și creioane
Aici am trișat un pic, pentru că am salvat câteva borcane aurii de la nuntă și pe acelea le folosesc în continuare.
5. Pe post de suport pentru lumânare
Sunt o mare consumatoare de lumânări, dar încerc pe cât posibil să fiu atentă și să iau măsuri de prevenție când le ard prin casă. Dacă așez lumânarea aprinsă într-un recipient, am o oarecare siguranță că e mai greu să se întâmple neplăceri. Așa că da, mă folosesc de borcane din nou!
Aici e nevoie de puțină grijă, pentru că sticla poate să crape din cauza căldurii. Nu am pățit-o niciodată, dar mă gândesc că e posibil. Din nou, mă rezum la un decor minimalist, dar pentru persoanele mai creative îmi închipui că se găsesc o mulțime de exemple pe Pinterest.
6. Pentru a stoca produsele de machiaj
În baie păstrez borcane în care țin pensule, rimeluri, creioane, rujuri – pe scurt, majoritatea produselor de machiaj care pot fi stocate pe verticală stau așezate frumos în astfel de recipiente.
Pe hol am un alt borcan cu tuburi mici de cremă pentru mâini care să ne fie la îndemână, pentru că mi-am format un obicei să-mi hidratez mâinile înainte de-a ieși din casă 😀 .
7. Pentru a stoca alimente și condimente
În mare parte stochez alimentele de cantitate mică, precum semințele de chia, fulgii de cocos, semințele de in, etc. Alimentele mai voluminoase (făină, orez, paste) le păstrez în ambalajul original, din lipsă de spațiu.
La capitolul condimente încă nu sunt foarte organizată, dar pe unele dintre ele am început să le țin în borcane (boia, scorțișoară, cacao). Altele prefer să le țin în plicuri, pentru că astfel ocupă un loc mai restrâns. Bucătăria de care dispun momentan îmi este neîncăpătoare, cu puține corpuri, așa că nu prea am spațiu să-mi etalez borcanele. Dar îmi propun restructurări la acest capitol, de îndată ce ne mutăm la casă (și nu mai durează mult).
CUM CURĂȚĂM BORCANELE
Dacă tot v-am povestit cât de utile sunt la casa omului și cât de mult îmi place să le folosesc, hai să vorbim puțin despre cum reușim să le păstrăm curate. Eu nu obișnuiesc să achiziționez borcane goale, ci cumpăr alimente din supermarket (pastă de tomate, măsline sau alte chestii conservate) și apoi refolosesc recipientul. Așa că frec la etichete „de-mi sar capacele” 🙂
Din toate variantele pe care le-am încercat, am tras concluzia că eticheta lipită pe borcan se curăță cel mai ușor cu apă și detergent de vase (nu v-ați fi așteptat la asta, știu). Se lasă borcanul la înmuiat într-un castron cu apă fiebinte plus detergent și se ține acolo până când eticheta se desprinde singură. Uneori durează câteva ore, alteori câteva zile, depinde cât de puternic este lipiciul folosit. Reziduurile rămase în urma etichetei se înlătură foarte ușor, cu buretele de vase.
***
Acestea sunt cele mai frecvente moduri prin care obișnuiesc să refolosesc borcanele. După cum puteți observa, n-am inclus aici ascultatul prin pereți cu urechea pe borcan, pentru că nu e stilul meu și nici măcar nu știu dacă funcționează (poate îmi spuneți voi dacă ați încercat vreodată, chiar sunt curioasă 😀 ).
Care e părerea voastră, obișnuiți să reutilizați borcanele în vreun fel anume?
Credit foto: Unsplash / arhiva personală
4 Comments
Eu le duc la reciclat. Le strang in saci menajeri si cand se aduna mai multe, le pun in portbagajul masinii si le duc la statiile de reciclare. 🙂 Nu are rost sa imi incarc casa cu borcane. SI-n plus, cate vaze sau suporturi de pahare ai putea avea? 😀
Suporturi de pixuri am vrut sa scrius, sorry. 😀
„Așa că frec la etichete „de-mi sar capacele” ” – no pun intended, nu? :)))
Mi-am adus aminte de o chestie – am o sticla de spray auriu cu vopsea. Cred ca pot sa readuc la viata niste borcane si sa le fac chiar niste vaze cool vopsindu-le complet cu sprayul asta ce oricum sta degeaba. Ce idee buna mi-ai dat! 😀
la mine sunt peste tot: stochez, transport.
Acum fac muraturi si borcanele mele sunt pline de culoare.