• Facebook
  • Instagram
  • Pinterest
  • Beauty
    • Produse cosmetice
    • Îngrijirea tenului
  • Relaxare & timp liber
    • Filme, cărți
    • Idei de cadouri
    • Home & Deco
  • Călătorii
    • Am fost acolo
    • Travel tips
  • Trăiește frumos
  • Organizare și eficiență
  • Tehnologie
  • Despre autor
  • Contact
ioanasoare.ro
3 moduri de a investi în tine
Trăiește frumos

3 moduri de a investi în tine

29 iunie 2017

Avem zile care trec toate la fel, în care obligațiile zilnice nu ne lasă nici să respirăm în voie. Uneori suntem recunoscători la sfârșitul zilei că apucăm să facem un duș rapid și să ne așezăm capul pe pernă. Sunt perioade în care nici agenda nu poate duce atâtea sarcini câte trebuie terminate. Știu cum e să respiri pe fugă sau să mânânci în grabă, fără să-ți amintești ce era în farfurie. Fie că vorbim despre un job solicitant, familie, copii, prieteni, sarcinile zilnice ne țin într-un stil de viață alert. Iar deseori uităm cine suntem, uităm să ne oferim timp cu noi înșine.

A investi în tine este cel mai bun lucru pe care poți să-l faci atât pentru persoana ta, cât și pentru cei din jur. Unii îi spun răsfăț, alții egoism. Dar să ne gândim, oare nu ne dorim cu toții să fim mai buni, să trăim mai frumos, să ne bucurăm mai mult de fiecare clipă? Când investești în tine, te redescoperi ca om, te cunoști, îți depășești limitele. Deși timpul pare dușmanul nostru, s-ar putea ca la o analiză mai atentă, să găsim totuși câteva minute pentru noi. Așa că astăzi vom vedea trei metode prin care putem investi în noi înșine.

1. CITEȘTE (CÂT DE MULT)

“Nu poți deschide o carte fără să înveți ceva” – Confucius


Fiecare carte pe care o citesc ajunge parte din viața pe care o trăiesc. Știu că sună pompos, dar fix așa simt. Ani la rând am citit orice mi-a venit la mână: pliante de Kaufland, panouri publicitare de pe stradă, ziare lăsate la marginea sobei pentru aprins focul, dar mai ales cărțile din biblioteca familiei și a școlii. Astăzi îmi aleg cu grijă lecturile, însă chiar și așa am un teanc imens de cărți ce își așteaptă rândul.

”Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Cel care nu citeşte trăieşte o singură viaţă.”

Mereu îmi doresc să citesc mai mult, să aflu mai mult, să descopăr altceva și altceva. Cu fiecare personaj, acțiune, emoție, mă simt mai împlinită. Mă trezesc vorbind despre domenii care habar n-aveam cu ce se mănâncă. Confecționarea pantofilor, dresarea animalelor la circ, industria bumbacului, gestionarea unei pepiniere – sunt doar câteva exemple despre care nu știu cum altfel aș fi aflat, dacă nu din cărți. Pentru că, în alte situații, poate că niciunul dintre cele menționate nu mi-ar fi atras atenția într-atât încât să-mi doresc să știu mai multe. Aș fi trăit, probabil, în bula mea de somn-muncă-somn, fără să-mi pun problema ce există dincolo de ”barierele” auto impuse.

În zilele noastre, lectura este mai accesibilă ca oricând. Găsim cărți din toate domeniile, pentru toate gusturile. Formatul electronic poate fi rapid accesat de pe e-book reader, tabletă sau chiar de pe telefon. Iar cărțile audio sunt o soluție excelentă pentru când suntem în trafic sau înghesuiți în autobuz, așa că nu avem motive să nu citim. 

2. CĂLĂTOREȘTE ȘI DESCOPERĂ LUMEA

”Călătorim nu pentru a fugi de viață, ci pentru ca viața să nu ne scape”


Încă mai cred că m-am născut pentru a-mi face bagajele. Nu că ar fi îndeletnicirea mea preferată, chiar din contră! Însă atunci când împachetez, mă apucă un sentiment de nerăbdare și anticipare, pe care n-am cum să-l descriu în cuvinte. 

Călătoriile nu sunt doar pentru a descoperi locuri sau oameni noi, ci și pentru a ne descoperi pe noi înșine. Ieșim din sfera de comoditate, lăsăm la o parte pătuțul de acasă, păturica pufoasă, și ne apucăm de colectat experiențe, trăiri, emoții, amintiri.

Nu degeaba toate basmele populare încep cu tineri care pornesc în lume să se descopere, să se dezvolte, să-și afle puterile și abilitățile. Că doar și Harap-Alb a plecat fecior și s-a întors bărbat.

3. MICILE PASIUNI – TRANSFORMĂ-LE ÎN MARI ÎMPLINIRI


Cu toții avem mici idei, curiozități, pasiuni ascunse, pe care le depozităm undeva în colțul minții, sub eticheta ”mi-ar plăcea să încerc cândva”. Acum e momentul să faci ceva pentru tine: fie că vorbim despre un curs de perfecționare (dans, machiaj, fotografie, gătit – sunt câte și mai câte!), fie că e vorba de încercări mai mici, timide, de a descoperi o nouă pasiune. Tu doar fă ce simți că vrei să faci, nu se oprește lumea în loc dacă îți acorzi câteva minute doar pentru tine!

Restul sarcinilor nu se termină niciodată, te vor aștepta cuminți să te întorci la ele. Însă acum, e momentul tău. Râzi în oglindă, aruncă-te cu parașuta, gătește dansând, pictează nuanțele apusului, fotografiază zâmbetul senin al omului de lângă tine, înoată cu delfinii (chiar dacă ești la bazinul olimpic și delfinii sunt doar imaginari). Descoperă ceva mic, dar care să îți facă ziua mai bună!

Ce faci tu, zi de zi, pentru a fi un om mai bun, mai fericit, mai împlinit? Cum investești în tine?


Pagina Parfumată – doza de inspirație zilnică: Facebook • Instagram • Pinterest

Cine crezi că s-ar bucura să citească acest articol? Dă share mai departe 🙂

  • Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide în fereastră nouă)
  • Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide în fereastră nouă)
  • Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide în fereastră nouă)
  • Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide în fereastră nouă)
  • Dă clic aici pentru a partaja pe Skype(Se deschide în fereastră nouă)

Similare

Tags:

  • daily stuff

Navigare în articole

Ce nu ne spune nimeni despre curățarea zilnică a tenului
Summer bucket list: 9 activități pentru o vară de neuitat!
About Me

Ioana Soare

Bine ai venit în lumea mea! Sunt programator cu normă întreagă, iar în timpul liber mă împart între dorința nebună de-a explora: cărți, filme, locuri și oameni noi.

Citește în continuare

TOP 5 – cele mai citite articole

  • The Ordinary în România: merită încercate aceste produse?
    The Ordinary în România: merită încercate aceste produse?
  • Budincă de chia și iaurt, micul meu dejun preferat
    Budincă de chia și iaurt, micul meu dejun preferat
  • Tips & tricks pentru o manichiură rezistentă cu ojă, realizată acasă
    Tips & tricks pentru o manichiură rezistentă cu ojă, realizată acasă
  • Idei de cadouri pentru bunica
    Idei de cadouri pentru bunica
  • Scurt ghid de utilizare a grupurilor de Facebook
    Scurt ghid de utilizare a grupurilor de Facebook
Confidențialitate și cookie-uri: acest sit folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest sit web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Cele mai simple moduri de a refolosi borcanele
    In Organizare și eficiență
    9 iulie 2019
  • Modalități de organizare: agendă, planner, bullet journal
    In Organizare și eficiență
    23 ianuarie 2019
  • 10 aplicații mobile care îmi simplifică viața de zi cu zi
    In Organizare și eficiență, Tehnologie
    23 octombrie 2018
  • Lecții de organizare a locuinței: depozitare eficientă în casă și garderobă
    In Home & Deco, Organizare și eficiență
    2 august 2018
  • Lecții de organizare a locuinței: declutter, renunțarea la obiectele inutile
    In Home & Deco, Organizare și eficiență
    29 iulie 2018

Categorii

Leave a comment Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 Comments

  • ghelbere elena spune:
    30 iunie 2017 la 12:40

    Da, de multe ori mi se pare si mie ca ziua e prea scurta pentru cate am de facut. Incet, cu o mai buna organizare reusesc sa fac totul si sa-mi ramana timp si pentru mine. Atunci ma rasfat dupa pofta inimii; merg la o plimbare, la o intalnire cu peitenele sau pur si simplu ma asez intr-un fotoliu si citesc o carte, dezleg un rebus, urmaresc un film bu.

    Răspunde
    • Ioana Ciont spune:
      30 iunie 2017 la 13:06

      Ce frumos! <3

      Răspunde

ioana__soare

Bloom Bloom
Spring days 🏵️ Spring days 🏵️
back to black 🖤 back to black 🖤
Și noi aici... Ascultăm ploaia la fereastră 🐾🌧️
#FifiTheCat #RitaPrapadita #rainraingoaway
Putem să mergem înapoi în februarie, pentru câ Putem să mergem înapoi în februarie, pentru câteva momente? Mi-am început dimineața cu un ceai de vanilie, notând pe blog 5 lucruri care mi-au adus bucurie în luna ce-a trecut (link in bio). 
Pe tine ce te-a făcut să zâmbești în ultimele zile?
.
.
.
.
.
.
.
#simplethingsmadebeautiful #simplepleasures #happymoments #ofsimplethings #allthebeautifulthings #bucurii #bucurie #lucrurimarunte #bunadimineata #creative_cups #creative_flatlays #morningvibes #sambata #ceai #teatime #tealover #livethelittlethings #feelgood #romania #photooftheday
Cold and windy outside, warm and golden inside. Ex Cold and windy outside, warm and golden inside.
Extra bonus: it's weekend time 🥳
.
.
.
.
.
.
.
#dimineata #bunadimineata #sambata #rasarit #goldenhourlight #weekendvibes #winterlight #coldweather #cluj #romaniamagica #ig_romania
❄️🌡️Frosty nose, frosty toes. . . . . . . ❄️🌡️Frosty nose, frosty toes.
.
.
.
.
.
. 
#winter #iarna #iarnapeulita #frig #zapada #snow #sanie #ianuarie #romaniangirl #madeinromania #wintertime #winterwonderland #winteroutfit #snowsnowsnow #winter2021 #coldoutside  #coldweather #pinkoutfit #lifeinpink
Afară la zăpadă, sau înăuntru la căldură? C Afară la zăpadă, sau înăuntru la căldură? Ce să fie, ce să fie? 🤔 #dilemazilei
.
.
.
.
.
#iarna #frig #avenitiarna #iarnapeulita #zapada #lacafea #indeedcoffee #coffeebreak #sambata #weekendvibes #winterdilemma #ig_romania #whiteandcold #winterwonderland #winterincluj #winterinromania #snowsnowsnow
Când te trezești cu asemenea priveliște ☀️🌡️
.
.
.
.
.
#iarna #frig #avenitiarna #iarnapeulita #winterishere❄️ #dimineata #bunadimineata #vineri #ianuarie #aproapeweekend #romania #romaniapitoreasca #romaniamagica #ig_romania #igersromania #clujlife #servuscluj #clujnapoca #cluj4you
Am dispărut o vreme de pe blog, dar heeey, I'm ba Am dispărut o vreme de pe blog, dar heeey, I'm back! Primul articol din 2021 e despre cum stabilesc, la fiecare început de an, un cuvânt-cheie pentru ceea ce îmi propun să se întâmple în perioada următoare. Anul trecut a fost ECHILIBRU, anul acesta este ________ (neeeh, nu dau din casă, pentru detalii te aștept pe link-ul din bio).

Ai încercat vreodată să alegi un singur cuvânt care să-ți definească anul? Dacă ar fi să urmezi un astfel de exercițiu, ce crezi că ai alege pentru 2021?
Amintiri din alte vremuri (1986). La mulți ani c Amintiri din alte vremuri (1986). 
La mulți ani cu pace și sănătate! 🥂
.
.
.
.
.
.
#amintiri #1996 #lamultiani #annoufericit #happynewyear #happynewyear2019 #ianuarie #ianuarie2021
Home ❤️ . . . . . . #homesweethome #inthemirro Home ❤️
.
.
.
.
.
.
#homesweethome #inthemirror #homefeeling #cozyvibes #cozyhome #hyggehome #hygge #christmastree #stillchristmas
Load More... Follow on Instagram
COPYRIGHT 2021 © IOANA SOARE
  • Despre autor
  • Politica de confidențialitate
  • Contact
  • Facebook
  • Instagram
  • Pinterest
.
Cressida by LyraThemes.com